Spectrometria de absorbtie atomica poate fi definita ca o metoda pentru determinarea concentratiei unui element dintr-o proba prin masurarea absorbtiei radiatiei in vapori atomici produsi de proba la o lungime de unda specifica si caracteristica elementului de studiat. Obtinerea unei populatii de atomi liberi este una din principalele functii ale aparatelor de absorbtie atomica. Realizarea ei se poate face prin analiza probei de studiat in flacara sau electrotermic in cuptorul de grafit.
Flacara apare ca urmare a unui proces de ardere ce implica un combustibil (acetilena) si un oxidant (aer sau protoxid de azot in cazul elementelor refractare). Flacara constituie o sursa de atomi liberi si in acelasi timp un spatiu in care acestia sunt continuti similar unei cuve din spectrometria de absorbtie moleculara UV-VIS. Spre deosebire de cuvele clasice, in flacara avem de-a face cu o cuva dinamica in care atomii liberi sunt mereu formati, iar cei deja formati parasesc spatiul flacarii. Desi modul de analiza in flacara are avantaje notabile, extinderea utilizarii metodei de analiza prin spectrometria de absorbtie atomica pentru diferite materiale a surprins si unele din dezavantajele acesteia, cum ar fi:
- eficienta scazuta a operatiei de atomizare pentru unele din elementele sistemului periodic ce se pot determina prin aceasta tehnica;
- utilizarea unui volum de proba minim de 4-5 ml ce nu poate fi scazut decat in conditii speciale;
- existenta unei concentratii mari de radicali liberi ce se pot forma in flacara si care apoi cu atomii liberi dau compusi stabili;
- timpul scurt de mentinere a atomilor in drumul optic.